3.4. FERNANDO MAGELLAN

 

PRIMA CĂLĂTORIEÎN JURUL LUMII -- PLECAREA

           

C

elebrul navigator Fernando Magellan (sau Fernao de Magalhais, Fernao de Magelhaes, Maghallanes), cum a fost numit de spanioli, era de origine portugheză, pe nume Fernäo de Magalhäes. Este navigatorul portughez, care a întreprins prima expediţie maritimă în jurul lumii.

                Magellan s-a născut în 1480 în Portugalia. Provenea dintr-o familie nobilă dar săracă. La vârsta de 25 de ani, a participat la expediţia portugheză de cucerire a Indiei (1505 ÷ 1512), condusă de Francesco de Almeida, ca simplu soldat. Fiind rănit într-o bătălia navală (Cananore, 16 martie 1506) este trimis în patrie (Lisabona, 1507). În anul 1509, ajunge în peninsula Malacca, plecând din Lisabona. Între anii 1510 ÷ 1512, participă la mai multe campanii portugheze ca ofiţer, sub conducerea lui Albuquerque, la Ormuz, Aden, Gâa şi Malacca. 

                După şapte ani de serviciu petrecuţi în flotă, s-a reîntors la Lisabona. Participă apoi la o campanie în nordul Africii şi în urma bătăliei de la Azamor (Maroc) rămâne şchiop (1514). Se reîntoarce la Lisabona, unde primeşte o pensie de stat (1515), dar cade în dizgraţia regelui Manuel.

                 Împreună cu un prieten, astronomul portughez Ruy Faleiro, a conceput un plan de călătorie spre insulele Moluce, pe la vest, ocolind America pe la sud. Acesta susţinea că a descoperit metoda de stabilire exactă a longitudinilor. Proiectul celor doi a fost refuzat de coroana portugheză, dar acceptat de cea spaniolă.

                La 20 octombrie 1517, regele spaniol Carlos I (ulterior Carol Quintul) acceptă proiectul, deoarece Spania dorea şi ea foarte mult acele "insule ale Mirodeniilor", iar Magellan s-a priceput de minune să demonstreze că accesul la ele este posibil, mergând spre vest, la sud de "|ara Sfintei Cruci" (America de Sud).

                El se baza pe descoperirile unui alt călător, Juan Diaz Solis, care în 1515 încercase să ajungă în "Marea de Sud", dar debarcând în dreptul estuarului fluviului La Plata (pe care-l confundase cu "el paso" -- strâmtoarea căutată), a fost ucis de indieni.

                Convinşi de elocinţa lui Magellan, regele spaniol Carlos I şi "Consiliul pentru Indii", au aprobat echiparea a cinci corăbii cu provizii pentru doi ani şi semnează o "convenţie". Aceasta, nu a putut fi totuşi semnată, în termenii iniţiali, asemeni lui Columb.

                Şi în ultimul moment, chiar înainte de plecare, Faleiro renunţă să participe la călătorie. Astfel, Magellan a rămas singurul conducător al expediţiei. Deoarece "Consiliul pentru India" nu avea încredere totală în "portughez", ceilalţi căpitani de corăbii au fost  numiţi spanioli.

                Flotila lui Magellan era formată din: nava-amiral "Trinidad" (110 t), condusă de marele navigator Fernando Magellan; "San Antonio" (120t), era sub comanda lui Juan de Cartagena, nobil cu rude importante, care avea împuterniciri speciale de controlor regal al întregii expediţii; "Concepciön" (90t), condusă de Gaspar de Quesada; "Victoria" (85t), comandată de Luis de Mendoza; "Santiago" (75t), cu căpitanul Juan Serrano. La bordul lor se aflau 265 de oameni, dintre care 26 nu primeau soldă. Unul dintre aceştia era şi istoricul italian Antonio Pigafetta, istoricul expediţiei, căruia i se datorează relatarea primei călătorii în jurul lumii. De mare importanţă, în completarea relatărilor acestuia, au fost jurnalele de bord ţinute de Francisco Albo, ca ajutor de cârmaci pe "Trinidad" şi apoi cârmaci pe "Victoria".

                La 20 septembrie 1519, din portul Sanlúcar de pe Guadalquivir, a pornit flotila velierelor lui Magellan, să înconjoare lumea, înfruntând apele Oceanului Planetar. Un alt vis al omenirii, după Columb, avea să prindă viaţă.

 

DRUMUL SPRE AMERICA, DESCOPERIREA PATAGONIEI, IERNATUL ŞI RĂSCOALA

 

                După o escală în insulele Canare, flotila lui Magellan a început traversarea Oceanului Atlantic. În această călătorie, sarcina cea mai grea a lui Magellan a fost să  ţină la un loc toate cele cinci corăbii, care erau de tonaj şi viteze diferite.

                În timpul zilei era simplu, pentru că toate corăbiile urmau steagul şi dâra vasul-amiral, care merge totdeauna înaintea celorlalte nave, dificultatea apărea noaptea. Navigator încercat, Magellan s-a dovedit şi un bun organizator.

                El a pus la punct un ingenios sistem de semnalizare luminos între nave pe timp de noapte. Astfel, o torţă mare aprinsă într-un felinar pe nava-amiral "Trinidad", arăta drumul de urmat; dacă pe lângă felinar mai apăreau încă două lumini, însemna că trebuie să se navigheze mai încet sau dacă vântul nu era prielnic, navele să meargă în zig-zag; trei lumini anunţau o furtună şi pânzele trebuiau lăsate în jos; patru lumini  însemna să se coboare toate pânzele; o lumină mare ca o vâlvătaie agitată  sau o salvă de tun de pe vasul-amiral, semnalau primejdie, bancuri de nisip sau vârtejuri periculoase; multe alte semnalizări erau codificate, pentru toate situaţiile posibile imaginabile. Astfel corăbiile din flotila sa, nu s-au rătăcit niciodată una de alta, în lungul lor drum.

                Dar neînţelegerile dintre Magellan şi căpitanii spanioli, au început să apară foarte curând. Aceştia nu puteau să accepte şi să suporte condiţiile de subordonare impusă de Magellan. Mai ales, Juan de Cartagena, încă de la începutul călătoriei, a încercat să-şi impună statutul, cerând conducerea comună a expediţiei.

                Magellan, deşi mic de statură, era înzestrat cu o mare putere fizică şi a rezolvat problema energic şi  hotărât. Astfel, când toţi căpitanii se aflau pe nava-amiral şi Cartagena a ridicat din nou problema, Magellan l-a apucat pe neaşteptate de guler, a poruncit să fie arestat şi ţinut sub pază pe corabia "Victoria". Pe  nava "San Antonio" pe care o conducea acesta, a numit căpitan pe Alvaro Mesquita, o rudă a lui, marinar portughez, participant fără soldă la expediţie.

                La sfârşitul lunii noiembrie, escadra ajunge în extremitatea estică a Americii de Sud ("|ara Sfintei Cruci"), unde rămâne 13 zile în portul Santa Lucia (Rio de Janeiro), într-o zonă de vis, unde se odihnesc şi se aprovizionează.

                La 10 ianuarie 1520, Magellan ajunge în dreptul unui golf uriaş, pe care-l crede strâmtoarea mult căutată ("el paso"). După 20 de zile de explorare a zonei a înţeles că se afla în estuarul La Plata, descoperit de Juan de Solis, pe care Magellan îl botează cu numele acestuia. Navigând spre sud ajunge, pe rând, în golfurile "San Matias", "San Jorge" şi "San Julian". Cum în emisfera sudică se apropia iarna, Magellan hotărăşte să se oprească să ierneze în golful San Julian.

                La 1 aprilie 1520, datorită vremii nefavorabile, furtuni năpraznice, frig şi ninsoare, corăbiile sunt aduse în golf şi singur vasul-amiral "Trinidad" a fost lăsat, din precauţie, la ieşirea din golf în ocean. ţărmurile inospitaliere, frigul iernii, dar mai ales faptul ca după mai bine de jumătate de an strâmtoare căutată nu apăruse, a stârnit nemulţumirea multora. Ofiţerii doreau să schimbe direcţia şi să o ia pe la Capul Bunei Speranţe prin sudul Africii, spre insulele Moluce, pe drumul portughez ce fusese descoperit de Vasco da Gama în 1498.

                Noaptea a izbucnit răscoala. Cartagena a fost eliberat şi rebelii au pus stăpânire pe trei corăbii: "Victoria", "San Antonio" şi "Concepción", omorând, arestând sau dezarmând pe cei loiali lui Magellan. Apoi au îndreptat tunurile spre vasul-amiral şi i-au cerut lui Magellan să vină la tratative.

                În inferioritate numerică, controlând numai două corăbii, omul cu nervii de oţel care era Magellan, a acţionat dând dovadă de calm şi hotărâre. Abil, Magellan trimite pe corabia "Victoria" pe Gonzalo Gomez Espinosa cu alţi câţiva marinari credincioşi. Aceştia îl poftesc pe comandantul rebel Mendoza pe vasul-amiral. Acesta evident a refuzat şi în acel moment Espinosa i-a înfipt un pumnal în gât, iar unul dintre marinarii care-l însoţeau i-a dat lovitura mortală. Ginerele lui Magelan, portughezul Duarte Barbosa, a pus stăpânire pe corabia "Victoria" şi ulterior numit căpitanul ei.

                Acum raportul de forţe se schimbase în favoarea lui Magellan. După prima salvă de tun de pe vasul-amiral, marinarii de pe corăbiile rebele şi-au legat ofiţerii şi predat lui Magellan.

                Pe 7 aprilie 1520, Magellan înăbuşă revolta. Căpitanii rebeli sunt pedepsiţi cu cruzime: Quesada este decapitat, cadavrul lui Mendoza ciopârţit, iar Cartagena şi un preot rebel sunt debarcaţi şi abandonaţi pe coasta pustie, în voia soartei. Ceilalţi rebeli sunt cruţaţi.

                Pe la mijlocul lunii mai, Magellan a trimis corabia "Santiago" condusă de J. Serrano să exploreze spre sud. Corabia nu reuşeşte să înainteze prea mult că se sfărâmă de stânci (50° lat. S), iar echipajul s-a salvat cu mare greutate (un singur marinar a pierit). Magellan l-a numit pe Serrano căpitan pe "Concepción".

                Cum regiunea era locuită de oameni înalţi (patagones -- oameni cu picioare lungi), Magellan o va numi "Patagonia". Pigafetta a exagerat însă mult înălţimea băştinaşilor, prezentându-i ca pe nişte adevăraţi uriaşi.

 

DESCOPERIREA STRÂMTORII - "PASO"

 

                Magellan continuă drumul spre sud şi explorarea ţărmurilor Patagoniei. Cum strâmtoarea căutată nu mai apărea, pentru prima dată Magellan avea îndoieli în sinea sa, deşi nu lasă să se vadă aceasta. El nu renunţă, continuă căutarea şi face tot cei stă în putinţă să o găsească.

                După ce explorase cca. 4000 km din coasta  atlantică a "Ţării Sfintei Cruci" (Americii de Sud), navele rămase au ajuns la Capul Fecioarelor. Magellan a trimis navele "San Antonio" şi "Concepción", să cerceteze spre vest zona. Corăbiile au pătruns într-un labirint îngust, stâncos, cu ape învolburate de vârtejuri şi vânturi năpraznice, care băteau neîncetat. Furtuna care izbucnise peste noapte, a durat două zile, făcându-le misiunea şi mai dificilă. Navele erau ameninţate în permanenţă să se izbească de stânci şi să se sfărâme.

                La 21 octombrie 1520, Mesquita şi Serrano zăresc o strâmtoare îngustă, unde apele erau mai liniştite. Intrând aici, dau de un golf destul de larg, iar mai departe de o altă strâmtoare, care se deschidea într-un al doilea golf. Cei doi comandanţi s-au grăbit să-i aducă marea veste lui Magellan. Pentru atât de încercatul şi temerarul navigator speranţa se ivise din nou. Strâmtoarea căutată exista şi el ajunsese la ea.

                Întreaga escadră a pornit să exploreze strâmtoarea, dar drumul până la capătul ei avea să fie dificil şi lung. Aflaţi la un moment dat în faţa a două canale, Magellan va trimite neinspirat, navele "San Antonio" şi "Concepción" spre sud-est, iar spre sud-vest o barcă cu marinari. După o aşteptare chinuitoare de trei zile, marinarii cu barca se întorc anunţând că au găsit adevărata strâmtoare, locul de trecere din Oceanul Atlantic în "Marea de Sud". Magellan a plâns de bucurie şi a numit locul Cap Deseado (Capul Dorit, azi Pilar).

                Dar bucuria lui Magellan nu avea să dureze mult, ea fiind umbrită de vestea că "San Antonio", condusă de Esteban Gomez, dezertase. Corabia ajunsese într-un golf închis se întorsese, dar celelalte nave  porniseră deja pe canalul de sud-vest al strâmtorii, spre ocean. Negăsind pe nimeni, ofiţerii s-au răsculat din nou, l-au ferecat pe Mesquita şi au plecat spre casă. Ajunşi în Spania, l-au denigrat şi acuzat pe Magellan de trădare şi au fost crezuţi. Mesquita a rămas întemniţat în continuare, iar familiei lui Magellan i s-a retras ajutorul pe care-l primea, astfel că până la urmă, soţia şi copilul său au murit într-o crudă mizerie.

                Dar participanţii la expediţie nu ştiau în ce împrejurări a dispărut "San Antonio". Ei credeau că  vasul a pierit, deorece Mesquita era un prieten de nădejde al lui Magellan.

                Rămăs cu trei nave ("Trinidad", " Concepción" şi "Victoria") şi cu un echipaj cu efectivul mult scăzut, Magellan şi-a continuat drumul (23 ÷ 27 nov.) printre ţărmurile muntoase de peste 1100 m şi pustii, ce străjuiau strâmtoarea, pe care o numeşte drept mulţumire providenţei cereşti -- "Canal de Todos los Santos" (Strâmtoarea Tuturor Sfinţilor"). Ulterior ea va fi numită de posteritate, în cinstea marelui navigator care a descoperit-o, strâmtoarea "Magellan".

                În timp ce străbătea strâmtoarea, doar spre sud se zăreau din când în când focuri fumegânde. Magellan numeşte acest ţinut sudic neexplorat "|ara Focurilor" sau "|ara Fumurilor", care este cunoscută, mai târziu, sub denumirea de "|ara de Foc". Potrivit unei versiuni, Magellan a denumit această ţară sudică "|ara Fumurilor" (a Vetrelor) -- "Tierra de los Humos", după cum figurează pe o hartă veche spaniolă din 1529. Se pare că regele Carol I a dat ordin să se schimbe denumirea în "|ara Focurilor", argumentând că "nu există foc fără fum".

                La 28 noiembrie 1520, Magellan parcurgând o distanţă de 550 km, a ieşit din strâmtoarea, a cărei traversare a durat aproape două luni.

 

DESCOPERIREA ŞI PRIMA TRAVERSARE A OCEANULUI "PACIFIC"

(28 noiembrie 1520 ÷ 6 martie 1521, 98 de zile)

 

                Ieşind din strâmtoare, cele trei corăbii rămase, care formau acum întreaga flotilă a lui Magellan, pătrund în "Marea de Sud". Traversarea marelui ocean a pus la grea încercare curajul şi rezistenţa echipajelor. După cum avea să noteze Pigafetta, a fost un coşmar greu de imaginat ... "Am ieşit din strâmtoare şi am ajuns pe întinderile mării Liniştite. Timp de trei luni şi douăzeci de zile am mers fără pic de hrană proaspătă. Ne hrăneam cu pesmeţi, dar aceştia se transformaseră într-un fel de pulbere amestecată cu viermi ... Miroseau tare a urină de şobolani. Beam o apă gălbuie stătută. Mâncam, de asemenea, pieile de bou, cu care erau acoperite vergile ca să nu se roadă ... Le înmuiam în apă de mare timp de patruzeci şi cinci de zile, după care le puneam pentru câteva minute pe cărbuni încinşi şi le mâncam. Adesea ne hrăneam cu rumeguş. }obolonii se vindeau cu jumătate de ducat bucata, dar nici la acest preţ nu-i puteai dobândi".

                Aproape tot echipajul era bolnav de scorbut, iar 19 oameni muriseră. Din fericire vremea a fost bună tot timpul, de aceea Magellan a denumit, întinderea imensă de apă străbătută, cunoscută ca "Marea de Sud" -- Oceanul Pacific (Oceanul "Liniştit"). Acest nume avea să devină o denumire ciudată pentru oceanul cel mai bântuit de furtuni (taifunuri), dintre toate oceanele de pe Pământ.

                În prima traversare a Pacificului, corăbiile lui Magellan au străbătut cel puţin 17.000 km şi este uimitor cum, în peste 110 zile, nu au întâlnit decât două insuliţe şi acelea pustii. Acestă performanţă reprezintă o probă de perseverenţă cu totul ieşită din comun.

                În sfârşit, la 6 martie 1521, flotila lui Magellan a ajuns în arhipelagul insulelor Mariane. Navele întâmpinate de zeci de băştinaşi în pirogi cu vele triunghiulare făcute din frunze de palmier, îl determină pe Magellan să le numească "Insulele velelor latine" (triunghiulare, probabil Guam). Ulterior însă le schimbă numele în "Insulele Labrones" (Hoţilor), deoarece indigenii furau la repezeală tot ce le cădea în mână. Furtul unei bărci este pedepsită cu cruzime de Magellan, câteva zeci de colibe au fost arse, iar şapte oameni ucişi. Când navele spaniole s-au îndepărtat, indigenii i-au urmărut cu mai bine de 100 de pirogi mult în larg, aruncând în ei cu pietre.

                Străbaterea Ocenului Pacific, pentru care lui Magellan i-au trebuit aproape patru luni, deşi vremea a fost bună şi vântul prielnic, a demonstrat contemporanilor existenţa unui ocean mai mare decât Oceanul Atlantic.

                Totodată hărţile vremii au trebuit ulterior modificate deoarece Magellan dovedise că între Asia şi America exista o întindere uriaşă de apă mult mai largă decât Oceanul Atlantic. Aprecierea se putea face şi comparând cele două traversări ale oceanelor ca timp. Dacă Columb a traversat prima dată Atlanticul într-o lună (28 de zile), Magellan traversează Oceanul Pacific în peste trei luni (98 de zile?), deşi a avut o vreme minunată şi vânt prielnic, deci într-un timp aproape de trei ori mai lung.

                Descoperirea strâmtorii de trecere dintre Oceanul Atlantic şi "Marea de Sud" acum Oceanul Pacific, precum şi traversarea lui de către Magellan, aveau să producă o adevărată revoluţie în domeniul geografiei vremii. Se dovedise că cea mai mare parte din suprafaţa globului nu este ocupată de uscat, cum se credea, ci de ape (ocean) şi că există un Ocean Mondial unic.

 

 

MOARTEA LUI MAGELLAN

 

                Pe 16 martie 1521, după încă 2.000 de km parcurşi spre vest, expediţia a ajuns în insulele Filipine. Magellan şi însoţitorii săi nu avea de unde să ştie că insulele mai fuseseră vizitate de navigatori din Asia de răsărit şi au rămas convinşi că ei sunt descoperitorii lor. Nici mărfurile chinezeşti, nici prezenţa negustorilor siamezi în portul Cebu nu au atras atenţia navigatorilor spanioli, asupra legăturilor tradiţionale dintre Asia şi aceste insule.

                Magellan, prin sclavul său malaiezul Enrique, se înţelegea fără greutate cu localnicii a căror limbă, acesta o vorbea. Aşa şi-a dat seama Magellan că se află în acea parte a Lumii vechi, în sud-estul Asiei, în "insulele Mirodeniilor" unde el mai fusese. Pentru Magellan şi sclavul său Enrique, originar din Sumatera, practic prima călătorie în jurul lumii din istoria omenirii se încheiase.

                Magellan insistă să boteze mulţi băştinaşi şi ca protector al noilor creştini, se amestecă în certurile dintre cârmuitorii insulei Mactan. Aşa se face că Magellan este ucis de lăncile indigenilor, în noptea de 26 spre 27 aprilie 1521, într-o încercare de a ajunge pe insula Matcan, trecând prin apă în fruntea a 60 de marinari. Pigafetta scria ... "Recunoscându-l pe căpitan, o mulţime de băştinaşi s-au năpustit asupra lui ... dar el a continuat să lupte cu dârzenie, aşa cum se cuvine unui cavaler glorios ... Căpitanul s-a prăbuşit cu faţa în jos ... El se uita tot timpul înapoi ca să vadă dacă am apucat să ne urcăm cu toţii în bărci"...

 

ÎNTOARCEREA CORĂBIEI "VICTORIA"

 

                După moartea lui Magellan, Duarte Barbosa şi Juan Serrano aleşi comandanţi ai escadrei, au fost poftiţi la un ospăţ, înainte de plecare, de către cârmuitorul insulei Cebu, împreună cu 24 de marinari. Espinosa şi cârmaciul Joao Lopez Carvalho, bănuind că li se pregăteşte o cursă, s-au întors în taină pe nave.                La ordinul lui Carvalho, spaniolii încep să bombardeze ţărmul, şi deşi Serrano implora să înceteze focul, Carvalho se arată neânduplecat şi porneşte cu navele în larg. În aceeaşi zi Joao Lopez Carvalho  s-a proclamat comandantul expediţiei, iar Gómez de Espinosa a fost ales căpitan pe "Victoria".

                Însă cei 115 marinari rămaşi, dintre care mulţi bolnavi, nu puteau asigura manevrarea a trei nave, şi astfel "Concepción", de altfel avariată, a fost incendiată în strâmtoarea dintre insulele Cebu şi Bohol.

                Navigând în continuare prin arhipelagul Filipinelor, navele ajung cu sprijinul unor piloţi indigeni, până la urmă, în Paragua, cea mai de vest insulă din acest arhipelag. De aici corăbiile s-au îndreptat spre insula Borneo (spaniolii fiind primii dintre europeni care au ajuns aici). Navele sub comanda lui Carvalho, rătăcesc mult prin aripelagul Sonde, dar nu izbutesc să găsească drumul mult dorit spre "Insulele Mirodeniilor" (Moluce), din Oceanul Indian.

                Nu după mult timp, echipajele se revoltă şi îl înlătură pe Carvalho. Gómez de Espinosa devine astfel comandant pe "Trinidad", iar pe "Victoria" este numit bascul Juan Sebastian Elcano, fostul ajutor de cârmaci de pe "Concepción" participant la răscoala împotriva lui Magellan.

                Cele două corăbii "Trinidad" şi "Victoria", cu ajutorul unui pilot malaiez luat ostatic, au reuşit într-un sfârşit, după mai bine de jumătate de an, să ajungă în insulele Moluce ("Insulele Mirodeniilor"), atât de îndelung căutate (8 noiembrie 1521).

                Aici au fost bine primiţi şi corabia "Trinidad" a rămas pentru a-şi reînnoi catargele şi pânzele. Ea nu va mai ajunge niciodată în Spania. După ce rătăceşte timp de şase luni în apele tropicale ale Pacificului, echipajul înjumătăţit de foame şi scorbut, hotărăşte să se întoarcă în insulele Moluce (22 aprilie ÷ 22 octombrie 1522). Aici portughezii, intuind concurenţa spaniolilor, capturează corabia, arestează echipajul, pe care îl acuză de piraterie şi îi lasă să putrezească în închisoare (mai 1522).

                Din toţi membrii echipajului de pe "Trinidad" (54 de oameni), doar patru, Espinosa şi încă trei marinari, supravieţuiesc şi reuşesc să ajungă în Spania (1526), încheind şi ei, patru ani mai târziu, călătoria în jurul lumii.

                Micuţa corabie "Victoria", cu un echipaj de 60 de oameni, comandată de Elcano, a reuşit să plece pe 13 februarie 1522, din insula Timor, spre Capul Bunei Speranţe. În căutarea drumului spre Spania, rătăcind prin insulele arhipelagului Malaez, aceasta a pierdut de trei ori mai mult timp, decât a durat traversarea Oceanului Pacific. În drumul de întoarcere, Elcano ocoleşte mult mai la sud Africa faţă de ruta obişnuită al corăbiilor, pentru a nu risca să fie închişi sau omorâţi pentru încălcarea monopolului de către portughezi. Hotărârea s-a dovedit a fi înţeleaptă şi "Victoria", a ocolit cu bine, Capul Bunei Speranţe (la 20 mai). După o scurtă escală în insulele Capului Verde, s-a îndreptat spre patrie.

                La 6 septembrie 1522, corabia "Victoria" avariată şi cu numai 18 oameni la bord, reuşeşte să ancoreze în portul din care a plecat, ajungând cu bine în Spania şi încheind prima călătorie în jurul lumii, Elcano duşmanul lui Magellan, culege roadele.

                Încărcătura de mirodenii adusă de "Victoria", prin vânzarea ei, nu numai că a acoperit suma cheltuită pentru întreaga expediţie, dar a adus şi un imens câştig. În afară de aceasta, Spania a obţinut "dreptul primei descoperiri" pentru insulele Mariane şi Filipine şi a formulat pretenţii asupra insulelor Moluce.

                Astfel s-a încheiat şi înfăptuit una dintre cele mai celebre călătorii din istoria omenirii. Prin călătoria sa Magellan, una dintre figurile ilustre ale umanităţii, a deschis noi orizonturi cunoaşterii geografice a lumii şi la fel ca şi Columb, a marcat o nouă etapă în dezvoltarea civilizaţiei.

               

TABEL CRONOLOGIC:     

 

1517

 

20 oct.                    -- Proiectul expediţiei în jurul lumii, a lui Fernando Magellan, este refuzat de coroana portugheză, dar acceptat de cea spaniolă (Carol I şi "Consiliul pentru Indii");

                                                -- Magellan urma să găsească locul de trecere (str. - "paso") din Oc. Atlantic în "Marea de Sud" (Oc. Pacific), pe la S  de "|ara Sfintei Cruci" (America de Sud) spre "Ins. Mirodeniilor" (Moluce).

 

1519

 

20 sept.                  --  plecarea expediţiei din portul Sanlúcar de pe Guadalquivir;

                                                --  265 de oameni şi cinci nave:

                                                -- nava-amiral "Trinidad" (110 t), condusă de marele navigator, portughezul Fernando Magellan;

                                                --"San Antonio" (120t), sub comanda lui Juan de Cartagena

                                                -- "Concepción" (90t), condusă de Gaspar de Quesada;

                                                -- "Victoria" (85t), comndată de Luis de Mendoza;

                                                - "Santiago" (75t), cu căpitanul Juan Serrano;                                            

                                                                -- istoricul expediţiei era italianul Antonio Pigafetta;

 

13 dec.                   -- Corăbiile ajung în "|ara Sfintei Cruci", unde rămân 13 zile;

                               

1520

10 ian.                    --  Magellan ajunge în estuarul fluviului La Plata, pe care-l confundă cu "paso" (str.) căutată, descoperit de Juan de Solis mai devreme (1508 ÷ 1509);

1 apr.                      -- Expediţia se opreşte la iernat în golful "San Julian";

                                                -- reg. locuită de oameni înalţi cu picioare lungi este numită "Patagonia" (patagones= oameni cu picioare lungi);

                                                -- Magellan înăbuşă revolta de pe "Victoria", "Concepción" şi "San Antonio". Gaspar de Quesada şi Luis de Mendoza sunt ucişi, iar Juan de Cartagena este abandonat pe ţărm;

24 aug.                   -- corabia "Santiago", trimisă în recunoaştere, surprinsă de o furtună, se sfărămă de stânci;

21 oct.                    -- Magellan descoperă strâmtoarea mult căutată şi începe explorarea;

nov.                        -- corabia "San Antonio" dezertează şi părăsind expediţia se întoarce în Spania, unde membrii echipajului îl denigrează pe Magellan;

27 nov.                   -- Magellan numeşte str. "Canal de Todos los Santos" (str. Tuturor Sfinţilor), ulterior str. Magellan;

28 nov...                 -- Magellan numeşte ţinutul neexplorat din sudul strâmtorii, "Tierra del Fuego", azi "|ara de Foc", datorită focurilor zărite în timpul zilei pe ţărm;

                                                -- expediţia rămasă cu trei corăbii: "Trinidad", "Victoria" şi "Concepción", pătrunde în apele "Mării Liniştite" (Oc. Pacific);

 

1521

 

... 6 mart.                -- prima traversare a "Mării de Sud"= "Marea Liniştită"= Oc. Pacific (denumire improprie, dar corăbiile, în cele 98 de zile, când au străbătut cca. 17.000 km, au avut parte de ape de un calm desăvârşit, nici o furtună sau nor nu au umbrit cerul de un albastru strălucitor);

                                                -- dar poate cea mai cumplită traversare a Oc. Pacific;

16 mart.                  -- expediţia condusă de Fernando Magellan, după ce traversează Oc. Pacific spre V, ajunge în insulele din Asia de E  (ins. Mariane şi Filipine); pentru Magellan, care fusese anterior aici, prima călătorie în jurul lumii se putea considera încheiată;

27 apr.                    -- pe ins. Mactan, într-o luptă dintre indigenii de aici cu cei din ins. Cebu, la care participă, Magellan este omorât;

8 iul.                       -- navele conduse de Gonzalo Gomez Espinosa şi Juan Lopez Carvalho (mai târziu Juan Sebastian Elcano), care au rătăcit prin apele arh. Oc. Pacific, reuşesc să ajungă în portul Brunei, din ins. Borneo;                                                          

                                -- nava "Concepción" avariată, a fost incendiată în strâmtoarea dintre insulele Cebu şi Bohol.

8 nov.                     -- navele sosesc, în sfârşit, în ins. Moluce;

                                               

1522

 

13 febr.                   -- corabia "Victoria" sub conducerea lui El Cano, pleacă spre Spania;

20 mai                     -- "Victoria" ajunge la Capul Bunei Speranţe, ocolind Africa;

                                                -- corabia "Trinidad" nu va mai ajunge niciodată în Spania, membrii echipajului fiind închişi pentru piraterie, de portughezi;

6 sept.                    -- corabia "Victoria" reuşeşte să ajungă cu bine în Spania şi astfel se încheie prima călătorie în jurul lumii din istorie.

  Înapoi